Fratii Dolinschi au adus argintul la Clubul Sam-Sho
Uneori, talentul sportului in kimono se transmit in familie. Bogdan Dolinschi şi Darius Dolinschi, sportivi ai Clubului Sam-Sho din Timisoara , secţia karate, au obtinut argint la concursul desfăşurat la Arad, în data de 17 octombrie.
Competitie de mare amploare, cu aproape 500 de participanti, din 8 tari (Ungaria, Ukraina, Romania, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia, Macedonia), a reunit sportivi din trei federatii de karate, a precizat sensei Florin Ianas, presedintele Clubului timisorean Sam-Sho. Concursul s-a desfasurat sub genericul: European International Karate Championship/ Global Martial Arts Association I.K.A Federation.
Darius Dolinschi a ocupat locul II la proba kata copii 6-7 ani, la categoria 9-6Kyu, intr-o grupă cu peste 10 concurenţi, iar Bogdan Dolinschi, fratele sau mai mare, a ocupat locul II la proba kumite cadeţi , la categoria 14-15 ani, 5-1 kyu, +65kg. Conducătorul delegaţiei Sam-Sho, sensei Teodor Dolinschi, a oficiat ca arbitru.
Rezultate excelente a inregistrat in competitia aradeana si Clubul Sportiv Universitatea Timisoara. Dupa cum a anuntat conducatorul clubului, Mircea Dragu, toti sportivii inscrisi la proba de kumite au obinut medalii, dupa cum urmeaza: Cristina Sas, locul 1 (cadeti), Alexandra Oprescu, locul 2 (13-14 ani), Andrada Barbu, locul 2, (11-12 ani), Adrian Popescu, locul 2 seniori. La randu-i, sensei Mircea Dragu s-a clasat pe locul 1 la categoria open (masters).
Echipa antrenata de Mircea Dragu, 4 dan karate, se pregateste pentru deplasarea la Campionatul Mondial organizat de World Union Karate, care se va desfasura la Roma, in 7 noiembrie.
